In ritul ortodox, cununia este una dintre marile Taine si reprezinta motiv de sarbatoare. In fata altarului si a lui Dumnezeu, mirele si mireasa isi jura unul altuia iubire, sustinere si respect reciproc pentru restul zilelor. Cununia este, in acelasi timp, un prag ritualic extrem de important si in traditia romaneasca, motiv pentru care se crede ca oamenii care nu au imbracat straiele de nunta vor ajunge greu pe poarta Raiului.

Inainte de cununia religioasa, mirii trebuie sa se spovedeasca si sa se impartaseasca astfel incat sa vina curati sufleteste in fata altarului. Din punct de vedere traditional, cei doi, precum si nasii, parintii si invitatii trebuie sa poarte straie de sarbatoare in cinstea acestui eveniment. Importanta ceremoniei este simbolizata inclusiv de cele doua cunune care se pun pe fruntile mirilor de preot si nasi care ii incoroneaza pe cei doi cu sfintenie si evlavie.

Obiceiul spune ca ziua indicata pentru cununie este duminica, dupa Liturghie. Pana atunci, ei doi trebuie sa stea fiecare la parintii sai iar in dimineata nuntii imbraca straiele cu ajutorul nasilor si al oamenilor apropiati. Dimineata, mirele pleaca de acasa spre locuinta miresei insotit de alai iar de aici cei doi impreuna cu oaspetii merg la Liturghie. Dupa predica de la finalul acesteia, mirii se spovedesc si impartasesc daca ii dezleaga preotul si daca nu au facut acest lucru deja apoi preotul ii binecuvanteaza cu slujba de logodna apoi cu cea de cununie.

cununie-religioasa

Desigur, multe dintre aceste obiceiuri au fost adaptate dupa nevoile mirilor moderni. Astfel, sambata se savarsesc cele mai multe cununii si putine sunt cuplurile care aleg sa mearga si la Liturghie inainte de nunta. Cu toate acestea, momentele de peste an in care nu se fac nunti au ramas aceleasi.

Cand nu se fac nunti in 2017?

  •  In cele patru posturi si in toate zilele de post de peste an, randuite de catre Biserica
  •  In zilele Praznicelor Imparatesti si in ajunul acestora, dupa cum urmeaza: 1 si 2 februarie; 24 si 25 mai, 3-5 iunie; 15 august; 13 si 14 septembrie
  •  Din Duminica lasatului sec de carne pentru Postul Sfintelor Pasti, pana la Duminica  Sfantului Apostol Toma ( 20 februarie – 23 aprilie)
  •  In postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (12-28 iunie)
  •  In postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
  •  In postul Nasterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie)
  •  In perioada de la Craciun, pana la Boboteaza (25 decembrie – 6 ianuarie)

Cand se poate face nunta in post?

Dezlegarea pentru cununiile religioase din post se pot face doar in anumite circumstante, respectiv atunci cand unul dintre logodnici se afla in pericol de deces sau cand cununia religioasa serveste pentru a uni doi oameni care au trait impreuna in pacat dupa canoanele bisericesti. In cazul in care cununia are loc in post, mirele si mireasa trebuie sa vina la biserica imbracati simplu si curat, alaturi de nasi, de parinti si de o mana de oameni foarte apropiati. Dupa slujba, acestora le este oprit sa se veseleasca la o petrecere ci trebuie sa petreaca ziua solemn si in liniste iar masa trebuie sa fie simpla si cu bucate de post.

 

Foto interior si prima pagina Shutterstock