Rareori sau poate niciodata o casnicie se poate dezvolta lin, fara momente de criza. Pentru ca nu exista nasterea constiintei fara durere” Carl Gustav Jung

Un material realizat de Psihoterapeut Cornea Constantin, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, membru Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala, Cabinet privat de psihoterapie Constantin Cornea
www.psievolution.ro

Casatoria reprezinta pentru cei doi parteneri un inceput de drum, care poate fi mai anevoios sau mai lin. Ideea este ca acesta poate fi prevazut intr-o masura destul de mare de la inceput daca exista cu adevarat comunicare despre sine, la ambii parteneri. Si, bineinteles, daca nu avem o personalitate dependenta, care face totul pentru casatorie, pentru ca mai apoi sa isi descopere nevoia de libertate. De fapt atunci cand vorbim de cuplu, vorbim despre o ecuatie a libertatilor personale puse in consens, sau nu, cu nevoia de celalalt. Dar inainte de orice sa incercam sa descoperim ce se poate ascunde in spatele nevoii de a avea o relatie. Din punctul de vedere al psihologului avem doua elemente: motivul si modelul.

calea-spre-fericire

Motivele constiente sau inconstiente pentru care se doreste o relatie pot fi:

  • “de cand am vazut-o prima data am stiut ca este persoana potrivita” (eventual pentru ca arata superb).
  • “ oricum ma saturasem de singuratate, sunt singura de… nici nu mai stiu de cand…”.
  • “eram prieteni de mult, ma distreaza si ma respecta, din acest motiv am ajuns la concluzia ca ne potrivim”.
  • “am cunoscut multe persoane, dar el pare cel mai de soi…”.
  • “suntem colegi si se comporta atat de frumos cu mine. Imi spune mereu cat de bine arat, ce persoana deosebita sunt si ca indiferent de ce am oricum merit mai mult…”.
  • “l-am cunoscut intr-un club, era foarte haios, dansa superb si m-a complimentat toata seara. Ba chiar m-a condus acasa…”.
  • “am corespondat pe un site de socializare. Am vorbit despre toti si despre toate. Este incredibil cat de mult ne potrivim. Ba chiar, pot spune ca gandim absolut la fel…”.
  • Ultima reduta: “m-am indragostit!!!”Este fraza prin care discursul oricui, daca nu este aprobator relatiei sau admirativ la adresa persoanei respective, devine nul. Sau poate mai mult decat atat, redundant. Facandu-te sa pierzi un prieten care priveste viata cu alti ochi.

Tot ce am scris mai sus poate constitui un inceput de relatie care se bazeaza intru totul pe emotii. Acestea sunt acele lentile care recadreaza sau imi spun de fapt cum arata lumea. Numai ca, lentilele acestea sunt ale mele. Nimeni nu le poate folosi. Oricine poate crede in ceea ce spun sau nu. Astfel lentilele devin filtre si, pe langa faptul ca ma ajuta sa vad viata intr-un anume fel, ma ajuta sa imi aleg companionii in acelasi mod. Singura problema apare atunci cand lentilele se tocesc si incep sa vad viata asa cum este ea de fapt, nu numai pentru mine, ci pentru toata lumea.

Dar sa revenim la modele. Modelele care pot influenta decizia de a ma casatori pot fi:

  • Elemente personalizate care tin de: varsta, experienta de viata, profesia sau cariera.
  • Ceea ce am vazut acasa in comportamentele afective dintre parinti. Sau modul in care s-au comportat acestia cu mine.
  • Ce asteptari au parintii mei de la mine sau parintii partenerei de la ea.
  • Asteptarile prietenilor de la fiecare din cei doi parteneri.
  • Hobby-urile care pot fi similare sau nu.
  • Interactiunile de la locul de munca.
  • Interactiunile sociale.

Atat motivele cat si modelele sunt tot ceea ce eu reprezint cat si suma asteptarilor mele. Sunt cele care ma definesc din punct de vedere personal. Dar sunt si cei mai aprigi sfatuitori. Daca reusesc sa vad dincolo de propriile experiente de viata. Daca reusesc sa inteleg ce reprezinta viitorul partener din perspectiva a ceea ce este el de fapt, dincolo de ceea ce vad eu si ceea ce imi prezinta el. Atunci pot spune ca viziunea mea si viziunea lui reprezinta viziunea noastra. Altfel vorbim doar de viziunea unuia care se impune celulilalt. La inceput in mod dulceag, pentru ca mai apoi sa ne devina “epitaf-ul” vietii de cuplu.

Asa ca: incercati sa vedeti dincolo de ceea ce sunteti si dincolo de ceea ce vi se prezinta. Pentru a reusi o casnicie de succes.