William Shakespeare este, poate, cel mai recunoscut nume al literaturii din toate timpurile. Datele despre viata lui nu sunt inca exacte si la sute de ani dupa moartea sa, ridica inca numeroase controverse. Unii spun ca Shakespeare era un plagiator, altii citesc si recitesc smeriti lucrarile sale si stau smirna la piesele de teatru adaptate dupa el, ca in fata unui odor de pret. Un lucru este, insa, cert. Nimeni nu a pus vreodata iubirea inflacarata in cuvinte mai bine ticluite decat autorul englez si nimeni nu a stiut sa redea cu atata pricepere fiecare fior in parte, de la o privire casta pana la cea mai patimasa promisiune.

De aceea, unul dintre cele mai elegante omagii aduse iubirii sarbatorite printr-o nunta poate fi folosirea citatelor din Shakespeare ca motto al unirii dintre mire si mireasa. Acestea pot fi plasate pe invitatii, asa cum spuneam intr-un alt articol, ca un soi de devize ale iubirii. In acelasi timp, ele pot fi tiparite alaturi de numele invitatilor pe place card si daruite. Una dintre cele mai originale idei poate fi asezarea unui bol de sticla in mijlocul mesei, plin cu declaratii de dragoste si citate de iubire semnate de William Shakespeare.

citate-de-dragoste

Uniti-va acum mainile; si odata cu mainile si inimile voastre.

 

Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului.

 

Cand dragostea e mare, si cea mai mica indoiala se preface-n teama; iar atunci cand temerile cresc, iubirea are spor mai mult.  

 

Iubirea este un fum facut din arborii suspinelor. Purificata, e un foc in ochii celor ce se iubesc. Tulburata, este o mare hranita cu lacrimile celor ce se indragesc. Si inca ce mai e? E nebunia cea mai inteleapta, fierea ce inabusa, dulceata ce ne mantuie.

 

Sa inveti a citi ce-ti scrie iubirea care tace, si sa auzi cu ochii, astea nu le poate face decat gingasul simt al iubirii.

 

Iubirea alearga spre iubire asa cum alearga scolarul cat mai departe de cartile sale; si asa cum tot el se indreapta spre scoala incruntat, se desparte si iubirea de iubire.

 

Aripele iubirii ma-naltara. Nu-i zid sa poata stanjeni iubirea. Iubirea-ncearca tot ce iarta firea Iubirii… si de-aceea nu ma tem.

 

Citeste incet ce-a scris iubirea muta, cu harul ei, prin ochi, ea sta si asculta.

 

Ochii unui indragostit pot orbi un vultur cu doar o privire.

 

Vezi, iubirea-i o tortura.
Caci suferinta mea ce se rasfrange
In dragostea ce mi-o arati, sporita
Mi-o faci prin ea si mai nesuferita…
Iubirea-i fum ce din suspine creste,
Aprinsa foc ce-n ochii dragi zbucneste,
Gustata e izvor de armonie
Ce-ngana-auzul; dar inabusita
E val clocotitor de mare-adanca
De lacrimi… Ah, si ce mai este inca?
Sminteala inteleapta! Dulce fiere!
Ma duc, iubitul meu, la revedere!

 

Ti-as risipi imaginea in mii de stele mici, atunci cerul ar deveni atat de frumos ca nu ar mai fi om pe pamant sa nu iubeasca noaptea….

 

Cred ca esti obosita, iubire, de-atata plimbat in sus si-n jos prin sufletul meu.

 

De muze n-am sa ma mai las starnit,
De frumusetea lor sulemenita,
Cu cerul insusi te-am impodobit
Orice falos doar cu-n falos repeta,

Cat sa ma fi facut sa te compar
Cu astre, a lumii, a marilor splendoare.
Cu prima floare-n an si tot ce-i rar,
Si poarta-n tiv telurica grandoare.

Dar fie sa iubesc, sa scriu ce simt,
Si sa imi creada dragostea curata,
Cum crede mama puiul, stralucit,
Si-i pare ca luceferii se-arata.

Mai spuna altii, vorbe mari avand,
Nu te mai laud, ca doar nu te vand.

 

E vinovata luna! Cand se apropie prea tare de pamant ne innebuneste de dragoste pe toti.

 

Sta Cupidon cu torta in somnie
pana ce iata, i-o rapi o zana
muind cu graba gingasa faclie
intr-o fantana-a dragostei, fantana
cu pururea invapaiat, potirul
si-nfierbantat de flacari dezmatate
pana ce clocotul devine irul
vindecator al bolilor ciudate.
Din ochii dragei, torta-si ia vapaia
iar Cupidon ma pune la-ncercare
pasii, ndreptandu-mi-i, sa caut baia,
ca un bolnav ce n-are alinare.
Doar ochii ei imi pare ca-mi sunt leacul,
cand Cupidon isi implineste placul…

 

Sunt inima si ochi incaierati,
Izbanda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea si ei sa te arati,
Ea se ravneste volnic de-al sau hart.

Pledeaza inima ca-i esti in sine,
Un scrin in care ochiul nu razbeste,
Dar acuzatul neaga-aceste vine,
A ta splendoare–n el se oglindeste.

Pentru dreptate, se convoaca
Juriul de cuget, inimii dijmas;
Iar prin verdicte, inima o-mpaca
Si ostoieste ochiul patimas:

Caci lui, faptura ta i se cuvine,
Iar ei, iubirea tainuita-n tine.