O coafura de mireasa reusita poate fi acea ultima atingere care desavarseste imaginea unei zile fericite. O scurta incursiune in istoria coafurilor de mireasa ne arata ca, pentru acest eveniment, au fost candva la moda cocurile elaborate, apoi in anii 80, parul tapat si bretonul umflat, apoi o intoarcere la coafurile complicate. Pe masura ce ne apropiem cronologic de nuntile ultimilor ani, e lesne de constatat ca cele mai multe dintre mirese merg astazi pe linii simple si elegante, impletituri lejere si cocuri mai putin voluminoase, insa surprinzator de elaborate. Toate aceste coafuri sunt accesorizate din ce in ce mai des cu flori sau alte accesorii vegetale, in locul coronitei din pietre stralucitoare. In mod surprinzator, un astfel de trend este potrivit nu doar nuntilor boho chic, ci pot fi adaptate inclusiv pentru coafurile de mireasa foarte formale. Prin urmare, iata cum alegi coafura de mireasa cu flori naturale!

In primul rand, trebuie sa stii ca poti sa trisezi putin. Desi toate florile din lume sunt frumoase, unele dintre ele rezista mai putin decat altele, cu atat mai mult daca sunt tinute fara apa ore si ore in sir. In al doilea rand, poti opta pentru o schimbare a acestora, chiar la inceputul petrecerii. Daca ai o perioada lunga de timp intre ceremonia religioasa si petrecerea de nunta, cu siguranta va fi o adevarata provocare sa iti pastrezi proaspete florile din par. Tocmai de aceea, indicat este sa le schimbi chiar inainte de inceperea petrecerii.

coafura-mireasa

Printre cele mai rezistente flori se numara trandafirii, orhideele, gypsophila, cale, gardenii, iasomie, precum si bobitele de hyppericum, florile cu petale suculente sau cu un aspect cerat. In acelasi timp, trebuie sa te feresti de lalele si bujori, care nu vor rezista foarte mult fara apa, precum si de crini. Acestia din urma pot fi purtati in buchetul de mireasa insa prinsi in par, nu doar ca se vor scutura foarte repede, dar risti sa iti pateze rochia.

Trandafirii in coafura de nunta sunt recomandati in doua maniere. Pe de-o parte, daca alegi trandafirii de dimensiuni mai mari, vei obtine un efect elegant daca ii prinzi intr-un singur buchetel mic langa ureche sau in mijlocul cocului. Daca vrei o coronita din trandafiri naturali, atunci optiunea ideala sunt minitrandafirii care nu vor da un aspect incarcat parului.

In ceea ce priveste gypsophila, aceasta va da un aspect romantic atunci cand este prinsa intr-o coafura de mireasa cu impletituri lejere. O astfel de floare cu aer diafan poate fi purtata in orice maniera, de la o coronita in jurul capului pana la buchetele langa ureche sau rasfirata printre suvitele de par.

In ceea ce priveste gardenia, o astfel de floare este potrivita unei mirese care a optat pentru o petrecere formala, precum si pentru o rochie foarte eleganta. Doua sau trei flori ale acestei specii prinse in mijlocul cocului sau langa ureche vor completa in mod vesel si, in acelasi timp, clasic, coafura de mireasa.

Orhideea este una dintre florile cel mai usor de adaptat pentru coafura de mireasa, indiferent de tema. In acelasi timp, este unul dintre cele mai rezistente accesorii vegetale pentru care poti opta ca sa iti desavarsesti imaginea. Orhideea poate fi purtata in par atat in cadrul unei nunti pe plaja sau cu aer mai putin formal, cat si de o mireasa care a ales o nunta formala. In acest caz, totusi, este recomandata o orhidee in culori mai deschise.

Pentru ca tot am mentionat culoarea, este foarte important de stiut ca florile din par nu trebuie sa fie identice cu cele din buchetul de mireasa si aranjamentele centrale. Pentru reflectarea temei, este suficienta pastrarea paletei cromatice. Spre exemplu, daca piesele florale centrale contin bujori sau hortensie roz, atunci mireasa isi poate prinde in par trandafiri sau gypsophila in aceste nuante.