Chiar daca e vorba de o pereche de miri moderni sau de miri traditionali, un lucru este cert: nuntile romanesti sunt evenimente pline de veselie, personalitate si spontaneitate. Multi dintre cei care se casatoresc in zilele noastre incearca sa pastreze un echilibru intre obiceiurile mostenite de la vecinii nostri din vest si cele mostenite de la buncii si strabunicii nostri. In ceea ce le priveste pe cele din urma, e foarte complicat sa respecti cu sfintentie, pas cu pas, intregul ritual care inconjoara o ceremonie nuptiala. In mijlocul unui oras aglomerat, e greu de imaginat turta de rupt deasupra miresei sau traseul ritualic la trei fantani pentru a scoate apa. Totusi, chiar si asa, cateva traditii au fost salvate si adaptate pentru vremurile noastre.

 

Dansul gainii

Cu siguranta printre obiceiurile desuete de la nuntile romanesti se numara si ”jucatul gainii”. Simbolistica acestuia a pornit din vremurile in care o casatorie era valida doar daca mireasa era virgina sau daca socrul mic era dispus sa-l plateasca bine pe ginerica in schimbul rusinii patite in noaptea nuntii, daca mireasa nu mai era fata mare.

In toiul petrecerii, cea mai iscusita dintre gospodinele din sat care au ajutat la prepararea ospatului dichisea cum stie mai bine o gaina, o impodobea si o punea pe tava. Apoi iesea in pasi de dans din bucatarie dupa ce oaspetii se puneau pe baut si se aprindea cheful mai tare. Atunci se pornea o negociere in versuri intre gospodina si nasi care trebuia sa scoata bani frumosi pentru a-si arata darea de mana.

traditii-nunta-2

Imbroboditul miresei

Pe scurt, imbroboditul miresei este acel moment de la sfarsitul nuntii in care nasa scoate voalul de pe capul finei si ii pune acesteia pe cap o basma, semn ca a intrat in randul femeilor maritate. Initial, voalul se punea pe capul drustei, un fel de domnisoara de onoare, pentru a-i grabi casatoria. Astazi, in locurile in care se mai respecta imbroboditul miresei, voalul este pus pe capul fetei care prinde buchetul de mireasa.

Dupa ce s-a terminat operatiunea, se facea o hora doar din neveste in care mireasa era ”jucata” pe rand de fiecare dintre ele si platita cu cate un banut, ritual care era menit sa ii aduca noroc celei care intra acum in randul nevestelor.

 

Furatul miresei

Astazi, furatul simbolic al miresei este prilej pentru o tura de 30 de minute in club si apoi de ras pe seama mirelui care este nevoit sa cante, sa spuna bancuri, sa stea intr-un picior si sa isi cinsteasca prietenii daca vrea sa isi recupereze nevasta.

De fapt, la origini, furatul miresei nu era deloc simbolic, ci avea loc la modul cel mai propriu. De regula, acest lucru se intampla atunci cand cei doi tineri se placeau dar parintii fetei nu erau de acord. Atunci ginerele rapea fata, uneori de unul sigur, dar de cele mai multe ori insotit de un alai de flacai, buni de gura. Dupa ce fata era furata, ei faceau zarva in tot satul, uneori trageau in aer cu pistolul, astfel incat sa ajunga zvonul pana la socrul mic. Dupa ce mai trecea necazul parintilor, ginerica se ducea la casa socrilor sai ca sa bata palma, constient ca nu va primi toata partea de zestre a fetei pentru ca a furat-o. Pe de cealalta parte, daca ginerelui nu i se facea pe plac, acesta putea ameninta ca aduce fata inapoi pe batatura fara sa o ia de nevasta, ca sa rada tot satul de familia respectiva.

 

O alta origine pentru recompensa miresei sta in obiceiul pacalirii nasului si a ginerelui. Mireasa cu prietenele ei si femeile din familie stau in casa, in asteptarea alaiului de nunta. Nasul apare in prag si striga la mireasa ca fata sa iasa afara si sa mearga spre biserica. Intai in prag este adusa o copilita de cativa ani, in mod evident de o varsta nepotrivita pentru casatorie. Nasul mai incearca o data si striga iar mireasa. De aceasta data, in prag iese bunica fetei sau una dintre batranele din sat. Nemultumit si de aceasta data, nasul mai striga si a treia oara, cu promisiunea ca plateste bine daca poate sa vada mireasa la ochi. Timida, mireasa iese in prag iar nasul lasa repede plata, fura mireasa si o duce ginerelui.