In lumea cu irizații adeseori spectaculoase a bijuteriei atrimoniale, perla e un teren accidentat. Impregnată de prejudecăți și, totuși, atractivă, în eleganța ei mată, perla e perfectă, lipsită de stridență, emanând bun-gust și reprezentând, totuși, teren fertil pentru superstiții care, nu o dată, o retrag ceremonios de pe lista cu accesoriile miresei.

Apare, însă, pe alte liste, titrate. De expoziții internaționale, de cataloage de bijuterii care te cheamă să răsfoiești imagini cu istorie opulentă: cerceii Bulgari cu perlă ai lui Elizabeth Taylor, şiragul de perle mikimoto dăruit de Joe DiMaggio lui Marilyn Monroe, bijuterii Chaumet, Fouquet, Cartier care au redesenat opțiunile unui număr important de celebrități, inerentele perle ale lui Jackie Kennedy, șiragurile iconice ale lui Mademoiselle Chanel.

Da, recunosc, le ador. Mi se par rafinate, versatile, sofisticate până la extrem. Frumoase, pur și simplu. Nu cred în povestea cu lacrimile. De altfel, am purtat, la nunta mea, cercei mari cu perlă, de la mama, și o perlă în păr, ca în tablourile renascentiste. Dacă am scandalizat pe cineva? Nu știu. Ce știu e că în spatele unei tradiții adesea neexplorate de cei care declară perla o „piatră“ non-matrimonială (deși nu e piatră, ci combinație de cristale cu materie organică) stă o istorie culturală diferită pe ici, pe colo, prin punctele esențiale (da, am studiat puțin problema) de lipsa de blazon cu care e cadorisită de necunoscători.

La vechii greci, perla simboliza armonia în cuplu. În Evul Mediu, era metonimică pentru protecția divină. În Renaștere era purtată de către cei are voiau să arate că au o inimă pură și nu lipsea din bijuteriile asociate căsătoriei. La hinduși, perla e asociată cu luna și e considerată simbolul absolut al iubirii. Legenda spune că piatra ar fi fost descoperită de către Krishna și dăruită de acesta fiicei lui, în ziua nunții ei. În tradiția islamică, perla e sinonimă perfecțiunii. De la Alexandru cel Mare, care a încurajat comerțul cu perle, la William Shakespeare, care își poartă mândru cercelul cu perlă în cel mai cunoscut dintre portretele sale, cea mai veche „mărgică“ din lume, cu o istorie documentată de peste 5000 de ani, a făcut senzație pe toate continentele, s-a strecurat în sipetele lui Columb, odată cu spiritul Lumii Noi, a cucerit-o pe Elisabeta I a Angliei, s-a insinuat în decorația obiectelor de rit religios creștin. Se spune că Marco Polo i-ar fi dăruit lui Kublai Khan o perlă, ca semn al sincerității sale. De unde, atunci, vălul de îndoială care trece perlele în plan secund, când vine vorba de alegerea bijuteriilor de nuntă?

Perla

Perla

De la Beatriz Chadour Sampson, specialistă în istoria perlei, am aflat, acum doi ani – când la Londra era deschisă o fastuoasă expoziție organizată de Victoria and Albert Museum, în colaborare cu autoritatea muzeală din Qatar – câte ceva espre mitologia de dată recentă a perlei, boaba de sidef care închide în ea povestea seducției lui Antoniu de către Cleopatra.

După 1900, un grup de cercetători japonezi descoperă modul în care scoica poate fi stimulată pentru a produce perla. Așa apar primele perle artificiale. Prețul pietrei scade și, odată cu el, scade și prestigiul. A face cadou un inel cu perlă, de exemplu, și nu unul cu diamant, însemna că viitorul soț nu are un statut tocmai strălucitor. De aici, povestea cu lacrimile…

În cultura occidentală a căsătoriei, perlele devin, din acel moment, cadoul tradițional al mamei către fiică. Da, sunt purtate în continuare, cu o mică schimbare de registru. La nunta ei din 1947, de exemplu, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii etalează perle nu la fel de spectaculoase cum erau cele care o acopereau din cap până în picioare pe celebra ei predecesoare și tiză, la 1588, dar, în mod clar, la fel de impregnate de simboluri și tradiții.

Cu deceniile care au urmat, perla artificială devine, ea însăși, gloria Casei Mikimoto. Din nou, istoria se schimbă. Se nuanțează în tonuri de roz, de gri sidefat, de galben pal, de intarsii movalii pe un perete de culoarea nisipului la asfințit. Jackie Kenned și Sarah Ferguson, purtătoare de perle la nuntă din perioade mai apropiate, readuc perla în caseta cu bijuterii a miresei. Purtarea ei ajunge, în timp, să fie o chestiune de panaș, de ezistență la cutumă și de rapel la o istorie de milenii.

Există perle celebre, ca La Huerfana sau La Peregrina (perla Mariei Tudor, vizibilă în portretul pe care i l-a făcut Antonio Moro, cumpărată, niște secole mai târziu, de Richard Burton pentru Liz Taylor, contra sumei de 37 000$). Și există perle cu istorie și semnificații preponderent personale. Ca ale mele. Îmi sar în ochi când îmi recapitulez fotografiile de nuntă și mă fac, întotdeauna, să zâmbesc. Eu cred că perlele aduc cu ele povești. Povești frumoase. Și mai cred că au fost o alegere foarte bună.

Text de IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU

foto Juice Team / Shutterstock, Falcon Eyes/ Shutterstock