Nuntile romanesti sunt intesate de traditii si superstii menite sa atraga norocul in viata cuplului insa in lumea intreaga, inclusiv in cultura autohtona, exista mici simboluri grafice considerate purtatoare de noroc din cele mai vechi timpuri. Acestea pot fi integrate usor in elementele de decor ale nuntii, atat in cele tiparite cat si in aranjamentele florale de pe mese sau in buchetul miresei. Prin urmare, va prezentam astazi o colectie de simboluri despre care se spun ca atrag norocul si fertilitatea, feresc oamenii de blesteme, de spirite malefice si de gandurile necurate.

Prinzatoare de vise

Micile cercuri impodobite cu pene au fost folosite de triburile de indieni din America pentru a prinde visele bune si pentru a le alunga pe cele urate. Legenda spune ca Nokomis, o batrana inteleapta dar singura avea drept companie un paianjen pe care il privea zi di zi cum isi tese panza. Nepotul ei a vrut sa il omoare atunci cand a venit la batrana cu provizii insa aceasta l-a aparat cu infrigurare. Drept multumire, paianjenul cu puteri magice a invatat-o pe batrana sa teasa o panza prin care sa treaca lumina lunii si care avea menirea sa prinda spiritele rele care incercau sa intre pe geam. Astazi, prinzatoarele de vise pot fi oferite la nunta ca marturii.

prinzator-de-vise

 

Ghindele

In special in zona nordica a Europei, ghindele sunt considerate pazitori ai casei. Acestea au darul sa tine departe spiritele rele si se spune ca feresc de fulgerul necrutator al lui Thor. In nuntile romanesti, ghindele protectoare pot fi adaugate in modelul pentru invitatie, place carduri sau meniuri, precum si in buchetul miresei. In jurul lor poate fi croita o nunta cu tema rustica sau boema.

 

Bambusul

Se spune ca un lujer de bambus daruit cu inima curata are darul de a aduce norocul in viata celui care il primeste. Tocmai de aceea, bambusul poate fi oferit in diferite forme oaspetilor la nunta, ca marturii. Fie ca e vorba de un mic aranjament Feng Shui care sa contina o crenguta de bambus sau de accesorii impletite din acesta, micul cadou va fi un simbol de prietenie apreciat inclusiv pentru ingeniozitate si originalitate.

 

Potcoava

Printre martisoarele traditionale oferite la inceput de primavara se numara potcoava. Acest lucru poate fi pus pe seama insusirilor cailor, respectiv putere si rezistenta. In acelasi timp, o veche legenda spune ca Sfantul Dunstan a prins diavolul cu o potcoava si l-a alungat, motiv pentru care secole de-a randul, oamenii au atarnat potcoave deasupra usii. Un astfel de simbol norocos poate fi inserat cu usurinta in elementele de papetarie ale nuntii, precum si in cele de decor, conditionate insa de tema petrecerii.

 

Lampioanele rosii

In ultimii ani, multe cupluri aleg sa inalte lampioane in noaptea nuntii insa originea acestora pare cumva pierduta. Acestea provin din cultura chineza, unde se crede ca inaltarea unor lampioane de culoare rosie poate aduce noroc si vor atrage binecuvantarea divinitatii. Conditiile esentiale pentru ca acestea sa isi indeplineasca scopul sunt culoarea, care trebuie sa fie neaparat rosie si gandul bun care insoteste aprinderea lampionului.

 

Foto Africa Studio/Shutterstock, Poznyakov/Shutterstock