Imediat dupa ce nunta s-a terminat, multe dintre proaspetele familii isi cauta destinatii pentru luna de miere, daca nu cumva au facut acest lucru din vreme. Luna de miere este o perioada irepetabila in viata oricui. Tocmai de aceea, este una dintre calatoriile care merita investitii, chiar si sacrificiu, pentru ca nicicand doi oameni casatoriti nu vor avea ocazia sa isi traiasca atat de liber iubirea, singuri in lume, acolo unde nu ii cunoaste nimeni si unde nu exista obligatii, datorii, intalniri neprevazute. Luna de miere este cel mai bun punct de start pentru o familie proaspata si momentul in care se vor naste cele mai frumoase amintiri ale vietii. Si cum unii dintre cei casatoriti sunt indragostiti iremediabil (si) de valurile marii, soare si nisipuri fine, iata care sunt cele mai atragatoare si chiar cele mai chic insule pentru petrecerea lunii de miere.

Insulele Maldive

luna-miere-maldive

Cel mai probabil, atunci cand cei mai multi dintre oameni isi imagineaza o insula exotica, vad in fata ochilor ape a caror culoare este atat de cristalina incat se confunda cu cerul si atat de limpede incat poti zari pana in adancurile sale cum se joaca pestii printre plantele marine. Cel mai probabil, multi dintre noi isi inchipuie, fara sa stie, insulele Maldive. Practic, Republica Maldive este o tara insulara aflata in Oceanul Indian, compusa din 26 de atoli. In total, insumeaza peste 1000 de insule si insulite din care sunt locuite 250.

Pe insulele Maldive, tinerii casatoriti pot admira apusuri de soare de o frumusete inegalabila, pot studia vietatile colorate in toate nuantele pamantului care traiesc sub valuri sau pot face scufundari pentru a vedea rezervatiile de corali. In plus, nisipurile albe ale acestei insule sunt scaldate de ape limpezi si caldute, imbietoare. Dincolo de frumusetile naturale, pe insulele Maldive se gasesc nenumarate hoteluri, resorturi si spa-uri unde cei doi vor primi tratamente regale.

Barbados

luna-miere-barbados

Barbados este o tara insulara din Antilele Mici, cu o temperatura medie anuala de 26 de grade C, perfecta practic pentru plaja. Totusi, anotimpul ploios poate fi un impediment in calea celor care doresc sa isi petreaca luna de miere in locul de nastere al Rihannei. Acesta incepe in mod normal in mai si se termina in octombrie iar cantitatea de precipitatii nu e deloc neglijabila.
In restul anului, Barbados se transforma intr-un paradis tropical cu plaje care par nesfarsite si binecuvantate in permanenta cu atingerea calda a razelor de soare. In plus, din punct de vedere cultural, Barbados este un melanj de influente engleze, africane si din India de Vest care vor imbogati bagajul spiritual al oricarui indragostit.

Santorini

luna-de-miere-in-santorini

In cele din urma, pentru locul trei am ales o insula mai aprope de casa, mai accesibila si cu nimic mai prejos decat celelalte dinaintea sa, atat in ceea ce priveste frumusetea peisajului natural cat si bogatia culturala. Santorini este plasata in Marea Egee, la 200 de km de Grecia continentala. Este cea mai mare insula dintr-un arhipelag dispus circular, format in urma unor eruptii vulcanice. Una dintre cele mai vechi mentionari ale activitatilor vulcanice dateaza din 197 i.Hr si ii apartine lui Strabo iar cea mai recenta a avut loc in in 1950. Insula este celebra in primul rand pentru numeroasele ocazii de relaxare pe malul marii pe care le ofera.
In al doilea rand, este foarte indragita de amatorii de spectaculos, mitologie si conspiratii datorita teoriei care presupune ca undeva in aceasta zona s-ar afla celebrul imperiu Atlantida. O alta atractie turistica a insulei este Pyrgos, satul in care exista mai multe biserici decat case. Si pentru ca localnicii au simtul umorului, in zona se spune ca Santorini este locul unde exista mai mlte biserici decat case, mai mult vin decat apa si mai multi magari decat barbati.