In credintele traditionale ale romanilor, iubirea joaca un rol important. De fapt, atat de puternic este fiorul dragostei incat, in folclorul romanesc, cursul naturii este dictat de implinirea sau neimplinirea iubirii. Niciun alt sentiment nu preschimba atat de tare lucirea apelor sau caldura soarelui, asa cum o face iubirea. Poate tocmai de aceea, ritualul de nunta capata proportii cosmice in imaginarul romanesc. Drept dovada,  se socoteste inca in spatiul rural ca omul care a sarit peste ceremonialul nuptial nu isi va gasi pacea pe lumea cealalta. Astfel, intreaga comunitate conlucreaza la implinirea destinului uman, prin includerea unui ceremonial simbolic de nunta in tristetea inmormantarii. De aceea, fetele si flacaii care n-au cunoscut taina casatoriei in viata sunt imbracati in straie de mirese si miri pentru somnul cel mare. Dovada a importantei pe care ceremonialul de nunta il are in comunitate se regaseste intr-unul dintre miturile fundamentale ale poporului, roman, respectiv in balada Miorita. Pus in fata finalului inevitabill, tanarul isi imagineaza nunta lui ca pe un eveniment cosmic, primordial cumva, mai degraba pentru obtinerea sentimentului de implinire a destinului uman, altfel spus, de intrare in randul lumii.

Cele mai multe dintre obiceiurile traditionale de nunta au fie rolul de a atrage binecuvantarea divina, fie rol initiatic desi e important de mentiont ca putine dintre astfel de obiceiuri au luat nastere in sanul bisericii. Mai degraba, acestea sunt transpuneri ritualice ale scenelor din viata rurala, in conjurate intotdeauna de omniprezenta supranaturalului. Desigur, pasii, recuzita sau gateala de nunta difera de la zona la zona insa un lucru este cert: in mediul urban, toate aceste obiceiuri cu puternice valente simbolice in lumea satului, au patruns diluate, mai sarace in semnificatie si mai aproape de ridicol prin interpretarile adeseori eronate si, ca sa nu ne mai ferim, ridicole.

Tocmai de aceea, va invitam astazi la o incursiune in obiceiurile vechi de nunta ale romanilor si la modalitatile prin care acestea pot fi incorporate in ceremonia moderna de nunta, fara sa cada in desuet sau in kitsch.

shutterstock_168644969

Bradul de nunta, simbol al iubirii si al belsugului

In Muntenia, Oltenia si Transilvania se pastreaza inca datina impodobirii bradului. In mod traditional, acesta era adus de la padure de prietenii mirelui si, in functie de zona, adus fie in curtea miresei, fie la mire. Cutumele dictau ca tinerii sa gateasca bradul cu poame bune, turte, colaci, stergare si hartie colorata care sa atraga belsugul in casa noii familii. Cand alaiul de nunta se indreapta catre biserica, bradul este purtat inainte de flacai si fete apoi este legat cat mai sus pe gardul miresei. Pe drum, in jurul bradului se incing hore zgomotoase a caror menire este sa tina la distanta entitatile malefice.

Cu siguranta o astfel de traditie este insotita de o anumita candoare, poate si de un strop de nostalgie, insa in forma autentica, este aproape imposibil de integrat ca atare in scenariul nuntii moderne. Acest lucru nu inseamna ca pomul de nunta trebuie sa dispara cu in totalitate, ci doar sa capete o intorsatura contemporana si chiar mult mai personala. Prin urmare, daca tema nuntii permite, intr-un colt al salii poate fi recreat in mod simbolic un copac in care invitattii sa lege, in loc de mere si covrigi, urari si mesaje pentru miri.  De asemenea, cu ajutorul designerului floral, bradul de nunta cu stergar poate fi transformat intr-un copac pe suport metalic sau vegetal, impodobit cu flori si accesorii care sa reflecte spiritele si personalitatile mirilor.

 

Inainte de aruncarea buchetului  a fost aruncarea turtei

Ultimul ceremonial centrat in jurul miresei, inainte ca aceasta sa plece din casa parinteasca, era ruperea turtei. Impletita in trei randuri apoi rasucita in cerc, turta simbolizeaza nu doar belsugul si dulceata traiului in doi, ci si nesfarsirea iubirii. Nasa o scoate pe mireasa la joc si se prind in hora, alaturi de ele, toate femeile maritate. Astfel, in mod simbolic, incepea initierea tinerei fete in rolul de nevasta, initiere care se va termina mai tarziu, cu scoaterea cununitei de lamaita si inlocuirea acesteia cu basmaua de femeie maritata. Pana acolo, insa, rochia alba de mireasa ii confera fetei puterea de a aduce belsugul in casele celor care au venit sa o vada mireasa, insusire magica infaptuita prin ruperea turtei deasupra capului ei si aruncarea bucatilor in cele patru zari.

Din pacate, un astfel de obicei menit sa aduca belsug asupra mirilor si a comunitatii se transforma astazi intr-o cacofonie de sunete si culori care scoate vecinii pe geam si blocheaza traficul. Un astfel de moment poate avea loc, de exemplu, la finalul nuntii, inainte ca nasa sa ii scoata voalul miresei. In plus, daca mireasa nu vrea sa renunte la buchetul ei de dragul unei traditii de import, aruncarea unei bucati de turta poate inlocui cu succes acest gest, mai ales daca in interiorul acesteia, mireasa a ascuns un cadou simbolic, talisman de iubire pentru cea care va prinde bucata de turta.

 

Imbrobodirea miresei, intrarea in randul nevestelor

Scoaterea volului de pe capul miresei semnifica, asa cum spuneam, intrarea acesteia in randul nevestelor, precum si finalul petrecerii de nunta. In mod traditional, acesta avea loc a doua zi dupa nunta si doar dupa ce a fost jucata camasa, semn ca mireasa si-a pastrat cinstea pana la nunta. Cu siguranta un astfel de ritual nu isi mai are locul in randuiala moderna a nuntii insa obiceiul de a schimba voalul pastreza inca in el o samanta de tandrete si poate, chiar de candoare. Desigur, aspra basma sobra poate fi inlocuita astazi cu esarfe si turbane spectaculoase, palarii cochete sau podoabe florale. In acelasi timp, fundalul sonor traditional poate fi ludic inlocuit cu un imn modern, asa cum ar fi I will survive sau chiar damboviteanul Ti-am dat un inel.

 

Manifest pentru mireasa nefurata

Furatul miresei este unul dintre cele mai dezbatute obiceiuri de nunta. Astazi, jocul are rolul de a-l pedepsi pe mire, care nu a fost suficient de atent cu mireasa lui iar in scopul intoarcerii acesteia, trebuie sa o rascumpere de la hoti cu sticle de bautura, gesturi mai mult sau mai putin romantice, uneori bani, alteori cadouri. Originea acestui obicei este disputata si nu trebuie confundata cu rapirile de bunavoie care aveau loc in satele romanesti. Atunci cand parintii celor doi tineri nu erau de acord cu uniunea dintre ei, flacaul si fata stabileau o intalnire de unde el si prietenii lui o duceau la casa baiatului. Pentru a-si spala obrazul, parintii erau nevoiti sa isi dea binecuvantarea iar nunta ai fi avut loc, insa cu mai putina fala in sat. Originea obiceiului ar putea ajunge pana la triburile barbare care strabateau Europa in goana cailor si care furau miresele in noaptea nuntii iar daca mirii le voiau inapoi la fel de pure, acestia erau nevoiti sa plateasca o suma importanta de bani.

Astazi, atunci cand sunt furate, cele mai multe dintre mirese ajung in baruri sau cluburi, cat timp are loc negocierea. Partea cu adevarat neplacuta este ca aceasta se poate intinde pana la o ora, minute pretioase pe care mireasa le va pierde de la propria nunta. Desigur, acest lucru nu reprezinta intotdeauna un impediment insa traditia rapirii miresei de la propria nunta cade incet dar sigur, in desuet.

 

Foto Iancu Cristian/Shutterstock, catalin eremia/Shutterstock