Exista un loc pe pamant in care curcubeul, obosit sa tot arunce poduri colorate pe cer, s-a jucat pret de o secunda pictand casele pescarilor de pe insula Burano. Cand soarele si-a deschis ochii, a zambit fericit caci nici el nu vazuse atat de multe pete de culoare stranse laolalta pe-o paleta scaldata de ape. Pescarii au fost multumiti, caci puteau sa-si vada casa de departe, din largul marii. In joaca lui neastamparata, curcubeul a aruncat poduri de culoare si in sufletele femeilor, iar obrajii, buzele pe data le-au inflorit pe fata si mainile au inceput sa teasa dantelarii minunate, cu care sa-si impodobeasca fiecare caminul si sa se faca si mai frumoasa. Si nastrusnicul le-a dat si o poveste ca sa le aminteasca de frumusetea dantelei de Burano. Legenda zice ca un tanar pescar a iesit sa-si arunce navoadele in largul marii dis-de-dimineata si-n vreme ce vaslea, isi imagina iubita dormind in patul cald, tinand  in brate perna moale si zambind cine stie caror vise ce-i dadeau tarcoale. Si cum naviga el in noapte cand zorii inca se spargeau de somn, pe data a fost inconjurat de sirenele viclene care se-ntreceau sa-l ispiteasca prin farmecul si frumusetea lor. Dar tanarul nu avea ochi pentru alta fata decat pentru mandra ce-o iubea si-o voia de nevasta. Impresionate de fidelitatea lui, sirenele au adunat valurile marii si le-au scuturat de ape, daruindu-i un voal din dantela fina drept dar de nunta pentru gingasa iubita lasata acasa.

dantela-mireasa

In ziua nuntii, voalul fin al miresei a starnit invidia fetelor nemaritate, asa incat, o data ce-au ajuns acasa, fiecare s-a straduit sa croseteze un voal si mai frumos.

Pe Burano, timpul a ramas intepenit intre lumi, iar calatorul sta si se uita mirat de-atata culoare si liniste de-i sparge timpanele si se gandeste: ce sa fac, incotro sa o apuc? Pe insula exista un loc ce trebuie vizitat: Museo del Marletto di Burano- Muzeul dantelei de Burano, drept marturie ca legenda dintr-o istorie reala isi trage firul epic. Muzeul este amplasat in Piazza Baldassare Galuppi, in apropierea Bisericii San Martino. Numele pietei provine de la numele celebrului compozitor din sec 18, nascut pe insula Burano, Baldassare Galuppi, caruia i s-a ridicat o statuie. El a avut un succes extraordinar cu opera comica, fiind poreclit “regele operetei comice” sau “Buranello”. Museo del Merletto a fost deschis in anul 1981 in incinta Palatului Guido Podesta, locul unde, in 1872, Contesa Adriana de Marcello a deschis scoala si atelierele de dantelarie unde lucrau aproximativ 100 de tinere si femei adulte.

Contesa a strans carti, manuscrise si texte vechi cu privire la tehnicile de lucru ale dantelei, relansand activitatea femeilor de pe insula. Legenda spune ca un tanar marinar i-ar fi lasat sotiei sale un coral inainte de a pleca pe mare, iar tinerei i-ar fi fost atat de dor de sotul ei, incat a tesut cu acul o superba dantela care imita atit de bine modelul coralului. In secolele 14-16, in atelierele Ducesei Morosina lucrau peste 130 de dantelarese, extinzand mestesugul atat in randul maicilor de la manastire, cat si in randul fetelor de la orfelinat. Ele foloseau fire de matase, de in, de aur si argint, de bumbac. Venetia era atat de renumita pentru dantelele realizate pe insula Burano incat, la jumatatea sec al XVI-lea au fost publicate 2 carti cu modele de dantele. Delicatele impletituri erau folosite pentru ornamentarea hainelor: gulere, mansete, cravate, bluze, camasi, volane, fuste, rochii, batiste, saluri, manusi, palarii, accesorii la pantofi, si accesorii vestimentare, evantaie si umbrele, lenjerii si cuverturi de pat, fete de masa, fete de scaune si tronuri, perdele pentru casa sau trasuri etc. Dantela era folosita deopotriva atit de catre femei, cit si de catre barbatii din randul aristocratiei. Mestesugul a fost practicat si in alte orase italiene precum Genova si Milano.

Dupa ce Catherina de Medicis a plecat in Franta avand in trusou celebrele dantele, au curs valuri de comenzi, iar dantelaresele nu mai pridideau din lucrat. Unele dintre ele au parasit insula si au luat drumul Parisului unde si-au deschis propriile ateliere. Cea mai celebra era dantela de Valenciennes care a reprezentat simbolul elegantei franceze si care a atins apogeul in perioada lui Napoleon Bonaparte. Pentru a relansa industria textila dupa Revolutia Franceza, imparatul a interzis doamnelor de la curte sa poarte aceeasi rochie de doua ori. In topul brandurilor cunoscute se numara si  dantela de Calais sau dantela de Chantily, fabricata de renumitul brand frantuzesc, Jean Bracq.  Se zice ca atunci cind a fost incoronat, Regele Soare a purtat un guler de dantela de Burano. Dantela a fost intotdeauna un accesoriu aristocratic si cum lucrurile bune nu pot fi trecute cu vederea, dantela avea sa treaca inclusiv Canalul Manecii si sa ajunga la curtea Reginei Elizabeta I a Marii Britanii in secolul al XVI lea.  In Scotia, arta dantelariei a inflorit in timpul domniei Reginei Maria Stuart, ea insasi fiind o maestra in acest mestesug. In 1807, John Healhcote a inventat masina de fabricat dantela, iar Regina Victoria avea sa ii incununeze aceasta inventie purtand la nunta ei rochia de dantela realizata la masina.

Intotdeauna Flandra si-a disputat dantela cu Venetia si inca nu au cazut la pace, certandu-se ca doua precupete. Pentru ca trebuie sa spunem ca si dantela din Flandra era la fel de frumoasa ca si cea a rivalei ei.

Evident ca exista si o explicatie in acest sens, potrivit careia ultimii cavaleri participanti la cruciade au dus acest mestesug in Tarile de Jos. Refugiatii protestanti ar fi dus dantela inclusiv in Nurnberg  unde fiica unui burghez a deprins mestesugul si si-a realizat propria rochie de mireasa. Stabilita in regiunea Saxonia, ea le-ar fi invatat pe nevestele minerilor sa creeze dantela, aducandu-le astfel bunastarea in camine. Tanara ar fi tinut scrise tehnicile de realizare a dantelei atat cu acul, cu croseta, cu mosoarele si cu ciocanelele, ar fi desenat modelele, iar materialele ei ar fi fost publicate la Venetia in anul 1575 in cele doua volume intitulate “Le Pompe”. In Germania, prima carte despre tehnicile de lucru ale dantelei a fost publicata in anul 1534 de catre Iogann Shartsensberger in orasul Ausburg. Incet, dar sigur, dantela a ajuns atat in Suedia, cat si in Rusia sec 13.  Concurenta dintre manufacturile italiene si cele din Flandra au influentat evolutia designului dantelariei, innobiland-o cu modele si fire pretioase, transformand-o intr-o adevarata arta. In sec 19, Genova se mandrea cu macrame-ul, moda care s-a reinventat prin anii 1960 si la noi. In Romania, dantela a ajuns in sec al XIV lea. Cateva secole mai tarziu, capetele incoronate ale Romaniei, incepand cu Regina Elisabeta si continuand cu Regina Maria au invatat de mici tehnica dantelariei cu suveica, drept marturie ramanand cateva dintre creatiile lor. Regina Elisabeta ne-a lasat dovada talentului ei in valul de iconostas si acoperamantul pentru potir , piese care apartin bisericii din Sinaia, dar si cuvertura de pat, rochita nepoatei ei, Elisabeta, si scutecul pentru micul print care avea sa devina Regele Carol al II-lea. Reginei Maria ii apartine o superba fata de masa, iar Reginei Elena, mama regelui Mihai, celebrele cuverturi cu motive orientale.

Dantela a fost si este mereu in trend, fiind unul dintre materialele des folosite de catre designeri priceputi, combinand-o, asortand-o in tinute de zi sau de seara si mai ales, impodobind miresele in cea mai frumoasa zi din vietile lor.